Cedry2k, Dragonu’ & Grigo @ NRG Club / 6.11
October 20, 2009 • Diverse, Timp Liber • Comments
radeti de mine ca sunt diferit, eu rad de voi ca sunteti toti la fel
October 20, 2009 • Diverse, Timp Liber • Comments
cea mai așteptată perioadă de către liceeni. anul ăsta primul bal e pe al liceului “C.D.Nenițescu”, unul de care mulți n-ați auzit, mă rog, nici nu-i prea important. revenind, primul bal important la care ar trebui să luați parte este cel al Colegiului Național “Carol I”, apoi al Liceului de Informatică “Ștefan Odobleja”, cel al Colegiului Național ” Frații Buzești” și într-un final și cel al Colegiului Național “Elena Cuza”. le-am pus în ordinea desfășurării, iar detalii privind data, locul și invitații găsiți pe linkurile pe care sunteți redirectați dacă dați click pe numele liceului … tehnalăgi, compiutărz,intărnet end șit.
patronul de la Zebrano e probabil cel mai fericit om, aproape toate balurile se organizează la el în club. nu zic că n-ar fii jmecher, e chiar bine inspirată decizia din punct de vedere al amplasării, spațiului, decorului și mai ales reputației. totuși, ar fii fost o chestie să fii experimentat cineva un bal și în Motive. cum toată lumea învață din greșeli și numai Cuza nu, anul ăsta balul tot în CS va fii. totuși, cine a votat pentru CS?
Popularity: 13% [?]
September 1, 2009 • Anti-Plictiseala, Panorama, Personal, Timp Liber • Comments
n-aaaaaaaam chef de: sfarsitul vacantei, treziri matinale, stres in plus, absente aiurea. in prima saptamana de scoala o sa fie cat de cat bine, doar pentru ca nu e catalog si tragi chiulu cat poti de mult. boboace. hmm, boboace? cica asta ar fi partea buna cand esti baiat in clasa a 10a; parca vad ca alea mai bune tot in Carol se strang, nu ca asta nu s-ar intampla de obicei. anul asta speram ca o sa fie un juriu cu gusturi mai bune la bal, ca anul trecut a cam facut cacatu’ praf. de asemenea si organizarea sa fie una mai competenta, mai da-l in pula mea pe David Deejay, a cantat 15 minute pentru 5000 de euro si a facut si playback, toata sala a auzit cand “s-a balbait” Dony pentru 2-3 secunde. locatia, sa schimbe si locatia, vrem un club; CS suge, sincer. ar fi super smecher daca ar venii un artist hip-hop sa cante, dar n-ar fi compatibil cu publicul care vrea neaparat ceva comercial. chiar daca n-am fost prezent, cred ca Odobleja a avut cel mai reusit bal anul trecut, cu: Bitza, Junky, FaiboX si El Nino in program.
pentru boboci: inceputul nu e niciodata frumos, primele trei zile sunt mereu de cacat, nu stiu cine va minte ca e “misto”. de la inceput incep sa se cam vada colegii aia care nu vor pleca atunci cand toata clasa vrea, deci trebuie batut fierul cat inca e cald, la propiu. in fine, sa nu mai vorbim de scoala ca eu imi iau injuraturi si voi o sa aveti cosmaruri.
cat de mult imi place melodia asta:
Popularity: 12% [?]
December 10, 2008 • Anti-Plictiseala, Diverse, General • Comments
E perioada în care profesorii care nu te-au ascultat un an întreg pentru o amărâtă de notă şi te fut la cap acum cu ea. E perioada în care dăm teze şi facem portofolii, eseuri, proiecte, fiţuici în draci. E o perioadă mai naşpa din perspectiva oricărui elev, dar cum după ploaie vine soare, apoi iar ploaie, peste o săptămâna intrăm în vacanţa de Crăciun, 2 săptămâin în care nu mai văd mecla niciunui profesor, în care mă scol la prânz cu bradul la 3 metrii de mine(eu dorm în sufragerie) înjurându-i mirosul şi nervos că n-am Paula în frigider, în care o să învăţ la informatică în draci că în ianuarie am teză, în care o să merg aproape în fiecare zi la pationar, în care o să profit de fiecare zi la maxim deoarece după vacanţă vin rezultatele la teze şi am dat de dracu’.
Apropo, unde aţi mai pomenit clasă de mate-info în care jumate din elevii ei sunt în pragul corigenţei la matematică sau au note mici la română deoarece n-au făcut şi învăţaţ comentarii de câteva pagini în fiecare săptămână la cărţi care nici nu ltim dacă sunt în programă? în Cuuuzzaaa!
Popularity: 5% [?]
December 5, 2008 • Amintiri din Copilarie, Diverse, General • Comments
Mie mi se păru destul de, naşpa. Locaţia e unu dintre părţile proaste ale balului, Gin-ul e deja mult prea mic pentru masa de oameni de care e solicitat. Cu părere de rău, C.S-ul rămâne singurul loc ce poate face faţă, asta dacă e şi Vogue-ul deschis. Până nu anunţară câştigătorii Miss şi Mister nu se putea ajunge la bar, vedeam oameni în baie care beau apă de la robinet sau care ieşeau afară ca să-şi cumpere ceva de băut.
Pe cei de la DJ Project n-apucai să-i văd/ascult bine că ieşii afară şi când mă întorsei deja işi terminaseră treaba.
P.S: Îmi place Eiko, îmită puţin All Stars la decor cu aerul ăla disco, dar în rest e mult mai acceptabil. În plus are Wii şi LaserMaxx
.
Popularity: 12% [?]
December 5, 2008 • Amintiri din Copilarie, Diverse, General • Comments
Aţi observat că mereu spiritul crăciunului sau al iernii este adus mai devreme? împodobirea centrului oraşului cu aceleaşi ornamente şi instalaţii parţial stricate de 3 ani încoace, reclama aceea de la Coca-Cola cu Moş Crăciun şi tirul plin cu cola sau cu urşii polari ce beau cola de când eram eu clasa I, celelalte reclame legate de Crăciun, patinoarul din centru ce se va deschide în curând(oh yeaaa!) etc. N-avem zăpadă dar ne mulţumim cu frig, o parte naturală a iernii care încă ne-a rămas. Poate că va ninge, cândva, şi în Craiova …
Mereu ador să alunec pe gheaţa din faţa bloclui, a devenit o obişnuinţă. Aveam şi un soi de derdeluş puţin mai jos de blocul meu, dar au construit nenorociţii case în jurul lui şi puţin pe el, astfel s-a cam dus. Era lat, şi lung, prindeai o viteză mare şi cu sania nu te puteai opri decât în canal, copac, maşină, gard, capac de canal sau altă persoană, mult prea tare, senzaţii cu adevărat extreme la vârsta aia.
Popularity: 6% [?]
November 1, 2008 • Diverse, Timp Liber • Comments
deocamdată n-am fost decât la Cuza şi Buzeşti, lista mai jos.
plusuri:
+interpretul ales pentru bal, David Deejay
+loc de fumat.
+fără aglomeraţie
minusuri:
-locaţia, Casa Studenţilor? să fim serioşi …
-publicul, adică o parte din el
-nema bar, doar un frigider
-băuturile, doar Prigat, Cola, Roua şi Golden Brau.
-trupa ”Indiscret”, cine pula mea sunt ăia? pe unul dintre membri îl cheamă cumva Cocky(puţulică)?
-nema locuri de stat jos
plusuri:
+locaţia
+o parte din participanţi
+aveau bar
+au putut servi băuturi alcolice, cel puţin pentru 2-3 ore
+loc pentru fumat
+canapele şi mese
+muzica şi DJ-ul, deci s-a putut dansa
minusuri:
-dansatorii lui Alex Velea
-aglomeraţia
-faptul că nu s-a putut servi alcool(după 3 ore)
-microfoanele
şi ce dacă mi-a plăcut mai mult la Buzeşti? balul liceului meu a fost uşor, de căcat. înainte să intre Alex pe scenă am încercat să ies, şi când eram pe hol a apărut din senin un flux mare de oameni din faţă şi din spate care m-a împins înapoi în sală, şi astfel am asistat, fără să vreau, la jumate din show-ul lui alex şi la fetele în călduri de pe lângă mine ce ţipau(după pula lui Alex).
aştept balul din Carol şi mi se pare super ideea cu elevi ce-şi aleg artistul prin voturi. apropo, cine a fost cu ideea că să pună şi b.u.g. mafia pe listă?
p.s: galeriile de poze sunt pe 25h.ro
Popularity: 9% [?]
October 27, 2008 • Amintiri din Copilarie, Anti-Plictiseala, Diverse, Timp Liber • Comments
Vineri 7 noiembrie, ora 17:00 în Piaţa Prefecturii, detalii aveţi aici, iar prezenţa se anuţă aici. Dacă n-aveţi cont lăsaţi comentarii aici şi vă adaug eu.
Practic va trebuie să îngheţaţi la 17:01 (când auziţi fluierul de 3 ori) timp de 3 minute, apoi să reveniţi la normal la 17:14 (___,,___) şi să plecaţi din locaţia Flash Mob-ului, adică ceva în genul ăsta. Da, e ceva nou şi succesul lui depinde de seriozitatea pe care o acordaţi.
Eu nu ştiu dacă vin, de la şcoală scap abia la 18:20 şi am română la ora aia, dar sper să mă învoiesc.
Popularity: 3% [?]
October 25, 2008 • Anti-Plictiseala, Panorama • Comments
Cu acest articol nu vreau să insinuez că cei care au participat la unul dintre spectacolele organizat cu prilejul Zilelor Craiovei e ţăran, pe parcursul acestui articol veţi vedea la ce mă refer.
La ţară îi vezi strânşi în centrul satului cu ocazia unei nunţi, botez etc, în oraş cu ocazia unei festivitaţi mari care e menită ”să te mai scoată din casă”.Da, mă refer la ţăranii de oraş, cu comportament de ţăran, cu atitudine de ţăran, cu aere şi replici de ţăran.Cu prilejul Zilelor Craiovei i-am văzut pe toţi la un loc, oameni care nu ştiu să se comporte civilizat, nu ştiu să vorbească sau să se comporte normal, nu ştiu ce înseamă aşteptatul la un rând sau circulatul uşor în locuri aglomerate, nu ezită să te fluiere/huiduie dacă le displaci (porţi un tricou cu AC/DC, în cazul meu), nu ştiu să nu arunce gunoaie în coş decât pe lângă el(coşul fiind gol, desigur) sau nu ştiu ce e aia limită. Nu sunt numai în Craiova, dar aici am impresie că e Mecca lor.
Sper că n-am ofensat pe nimeni cu acest articol, sau dacă am făcut-o măcar gândiţi-vă că nu sunteţi chiar aşa de nesimţiţi.
Popularity: 3% [?]
Comentarii Recente