Nu se poate defini. E mai profunda decat o fantana in care arunci un ban si iti pui o dorinta dintr-un sat mic italienesc. E mai dulce decat mierea sau orice ciocolata de pe fata pamantului. Ne ofera mai multe decat ne ia si cateodata nici macar nu simtit cand iti ia ceva.
A fost acolo cand nu stiai calea de iesire din labirintul in care erai inchis.
Este acolo cand stai pe dealul plangerii cu capul afundat mult in el. Va fi intotdeauna acolo cand orice urma de comfort dispare.
Ea nu intreaba, doar stie. Nu doare. Exista? Uneori.
Nu e chiar un legamant, te face sa te simti liberi, teoretic iti da aripi, nu se poate explica, nici nu trebuie sa se poata. Conteaza cel mai mult. Este pura in existenta ei, chiar daca dureaza si cateva secunde. E neexplorata si iti capteaza atentia, dar nu stii de ce. Te duci dupa ea si o iei fara sa te intrebi de ce. Ai ales sa mergi pe partea dreapta a strazii? Alfel o ratai. A fost o coincidenta? Nu.
E un gand, ceva care te-a impins de la spate si ti-a atins receptorii intr-un mod foarte fin.

Cât a ţinut totul? 3 luni.

Soare,chiar mult soare,uneori prea mult. E ciudat că nimeni nu pare să-şi amintească de câte ploi ne-au blocat în casă la începutul lui iunie pentru că toţi ne-am scos pârleala la propriu în lunile ce au urmat. Şi revenind: soare, mare, munte, plictiseală, casă, nopţi (multe  dintre ele  “înălbite”  în terase, cluburi, biciuşcării, case de prieteni, case de neprieteni sau pe străzi goale, negoale, de oraş, de ţară sau de staţiuni “flashy”) , aventuri, îndrăgosteli, îmbârligături, idei, trăznăi, beţivăneli, plecări, întoarceri, despărţiri, întâlniri, nimicuri, “ieşeli”, evenimente. Lista continuă… şi atât a ţinut totul?Bine bine, de ţinut a ţinut 3 luni şi de trăit? De trăit se va fi trăit mai mult de atât,poate. Cap de listă : amintiri.

Vara creştem mari fără să ştim. Ne mărim în vârstă şi poate învăţăm să ne-o şi asumăm, ne mărim pe dinăuntru ca să încapă în noi tot ce ni se întâmplă în afară , ne mărim şi avem nevoie de o mamă sentimentală care să se uite la noi şi să ne spună “parcă ieri erai atâtica” sau de-o mătuşă care nu ne-a mai văzut de mult şi exclamă plină de revelaţie : “da` ce mareee te-ai făcut măi  dragule!” pentru că noi nu suntem în stare să ne uităm la noi şi să recunoaştem asta,  sunt prea puţine momentele în care avem timp să ne gândim cu adevărat la asta. Suntem ocupaţi cu trăitul clipei,desigur.

Şi vine un septembrie liniştit ca să stingă tot focul ăsta din noi şi parcă ne calcă tramvaiul pe “repeat” când ne dăm seama că gata, bai-bai! ieşeală p`afară în voie, tschuss! timp de leneaveală şi târşeală, au-revoir! distracţie “for free and unlimited” pentru că indiferent în ce lume am trăi sau după ce dicţionar/limbă/alfabet am funcţiona, VARĂ înseamnă pentru toţi (cu o oarecare insignifinată marjă de eroare) acelaşi lucru. O să trebuiască să ne facem un paravan, cu o sumedenie de cuie înfipte în el, în care să ne atârnăm toate poftele, dar la urma urmei ne putem consola cu ideea că “suntem tineri,ce ne pasă?! viaţa e aşa frumaosă”, deşi e atât de plină de rahaturi uneori…cu puţin optimism ne putem imagina că e rahat turcesc.

Ce am scris până acum se voia a fi o introducere,cam lungă ce e drept,mai lungă decât conţinutul următor, a primei mele postări aici.  Începutul meu de septembrie e unul care mocneşte încă pe cărbuni încinşi şi care mai varsă ceva scântei, una din ele fiind chiar tentativa mea de a scrie pe foaia asta calculat de rece şi virtuală. Nu ştiu ce şi-au închipuit băieţii ăştia doi, Belghiru şi Vişan, când mi-au dat pe mână un spaţiu din blogul lor ca să-l umplu cu “siropelile” mele, dar probabil aveau nevoie de ceva diluare a acidităţii lor masculine, o pauză care totuşi să ruleze, un” flash de refresh” – cred că doar aşa îmi voi putea descrie apariţiile mele prin zona asta. În orice caz,  mulţumesc pentru votul de încredere!  Nu promit nimic, dar sper o grămadă de lucruri. Cuvintele mele nu sunt decât o versiune modificată a emoţiilor mele şi trebuie luate ca atare.Dacă scriu,scriu în primul rând pentru mine şi după pentru alţi ochi,alte suflete şi alte minţi. “take it or leave it”!

Aşa că… să aveţi un septembrie curajos ca să faceţi faţă la toate schimbările de ritm şi să vă ţineţi bateriile încărcate la maxim!

Mixul contine un sample din melodia Lucky Marinescu-Asa incepe dragostea, cunoscuta probabil doar de ai nostri batrani, la fel cum si Renato Carosone-Tu vuo fa l’americano, samplata in we no speak americano era cunoscuta probabil de doar de 2-3 pasionati ai genului sau poate fani ai respectivului cantaret.
Nu se poate vorbi de plagiere, nici macar de inspiratie pentru ca din cate am citit, melodia baietilor de la agresiv este produsa in urma cu aproximativ jumatate de an, pe cand we no speak americano e de prin martie.
In sfarsit mai sampleaza cineva si de prin piesele romanesti de altadata.

dar nu cunosc niciun om în viață care merită să afle cum se face.