Asa cum am promis in postul in care mi-am expus parerea in legatura cu filmul “The Wall”, am sa fac o analiza asupra muzicii celor de la Pink Floyd.
Pentru multi oameni, grupul Pink Floyd este considerat demodat, in varsta, si lipsit de sens in societatea moderna de astazi. Este regretabil faptul ca adevaratul rock and roll este lasat deoparte pentru mizeria care polueaza fonic prezentul. Generatiile actuale, din care din pacate fac parte ca varsta nu si mentalitate, nu sunt constiente de istoria din spatele “muzicii” pe care ei o asculta acum.
Unde a inceput totul? Cine au fost cei care au ratacit prima data pe taramurile muzicii psihedelice pentru a crea un stil si un cult care aveau sa dureze zeci de ani, si care sa nu fie copiati niciodata? Raspunsul este , desigur, Pink Floyd.
Pink Floyd a fost prima trupa din afara spatiului terestru, au fost de domeniul cosmicului infinit. De la mijlocul anilor ‘60, muzica lor a cochetat adesea cu electronice si o vasta gama de efecte pentru a forta limitele cunoscutului. In acelasi timp, ei s-au luptat cu teme lirice si concepte de o asemenea scala, incat muzica lor a fost adesea luata ca fiind clasica si ridicata la rangul de opera atat in cuvinte cat si in sunet. In timp ce Pink Floyd sunt cunoscuti pentru extravagantele lor albume de concept de la sfarsitul anilor 1970, ei au inceput ca o trupa psihedelica aparte. Dupa ce au inceput sa cante impreuna la mijlocul anilor ‘60, au cazut sub conducerea geniului care a fost Syd Barret, fiind totodata chitaristul principal al trupei, si cel care a scris majoritatea pieselor de debut.
Originar din Cambridge, Syd Barret a impartit scena cu Roger Waters (bass), Rick Wright (clape), si Nick Mason (tobe).
Prin 1966 au inceput sa experimenteze ceva neobisnuit pentru ei, reprezentatii live. Si-au continuat ascensiunea si, abandonand piata single-urilor, chiar daca melodia “See Emily play” prinsese British Top 10, lanseaza ceea ce este considerata a fi cea mai de seama lucrare psihedelica lansata vreodata: “The piper at the gates of dawn”
Mijlocul anilor 1967 aduc trupa pe o panta descendenta, intrucat dependenta de droguri psihedelice precum LSD-ul il faceau adesea pe Syd Barret sa-si piarda controlul pe scena, ajungand sa cante ceva in totala nonconcordanta sau sa nu cante deloc. Deoarece Barret era principala lor sursa de versuri si concept, este adus chitaristul David Gilmour, si in cateva luni, Barret paraseste trupa. In acest moment Pink Floyd ramasese fara chitarist principal, vocalist si fara compozitor, dar se vor regrupa ulterior incepandu-si seria de concerte de promovare a albumelor Ummagumma si Atom Heart Mother, dar care au fost sub asteptarile fanilor. Totusi fanii Pink Floyd, nu au fost pregatiti pentru lansarea albumului The dark side of the moon care a stat 741 (da 741) de saptamani in Billboard, cel mai mare top, si care s-a vandut in peste 300 de milioane de copii in intreaga lume. Ar mai fi multe de spus despre istoria grupului, dar haide sa ii si analizam putin.
Ei sunt aceia care au revolutionat keyboard-urile, au transformat instrumentele cu clape in generatoare de sunete unice si inconfundabile. Clapele si chitarele lor suna “intr-un fel” si se recunosc dintr-o mie. Atat de puternici au fost in vremea aceea, anii 60-80, ca au influentat tot ce se putea influenta. Aphrodite’s Child, Yes, Genessis, Grateful Dead, King Crimson, The Who, Camel, si este imposibil sa nu distingi note psihedelice in albumul “Abbey Road” al celor de la Beatles.
Muzica celor de la Pink Floyd se simte cu fiecare molecula a corpului. Sincer sa fiu, nici nu sunt sigur ca o poti numi muzica, ea fiind mai degraba transpunerea divinului pe plan sonor, o exteriorizarea a geniilor care se numesc Syd Barret, Richard Wright, Nick Mason, David Gilmour, Roger Waters. Primii 2 nu mai sunt printre noi, si ce ar fi fost Pink Floyd fara ei? Va las pe voi sa le ascultati muzica si sa-mi raspundeti la intrebare, dar mai ales sa le traiti melodiile, conceptele, si sa va lasati purtati pe meleagurile psihedelice care ma fac sa ating climaxul visarii de cativa ani incoace.
Popularity: 4% [?]
Comentarii Recente