s3ptember dot net

filmul prezintă povestea unui tată și a  fiului său într-o lume post-apocaliptică, răvășită recent de un cataclism natural ce a ras aproape toată fauna și vegetația de pe pământ. nu se precizează ce fel de cataclism distruge planeta, dar eu cred că era vorba de o serie de cutremure, erupții vulcanice sau ambele. în orice caz, aerul era greu de respirat, natura aproape moartă, ningea cu cenușă, temperaturile extreme, iar oamenii erau în stare să facă orice pentru hrană, mai exact să recurgă chiar și la canibalism. cei doi supraviețuitori trebuiau să ajungă în sud, unde sperau să dea de o climă mai caldă și hrană mai multă, poate și de o așezare omenească.
la unele faze este de-a dreptul emoționat, iar la altele persistă suspanul. unii s-ar putea să-l bage în categoria “filmelor lungi și plictisitoare”, dar mi-e mi-a plăcut foarte mult. filmul este ecranizarea unei nuvele cu același nume, destul de apreciată, scrisă de Cormac McCarthy.

link imdb și trailer mai jos. vizionare plăcută.

Popularity: 2% [?]

o să-mi amintesc toată viața, doar e de povestit. totul s-a întâmplat într-o zi nu prea friguroasă (sau nu) de ianuarie, mai precis pe 30. am rămas eu singur acasă pentru o noapte și m-am gândit să fac același lucru pe care-l fac de obicei când rămân singur acasă, adică să chem 5-10 oameni pe la mine, să vedem un film, să bem, să depănăm amintiri etc. bun, asta am și făcut, doar că inițial nu trebuiau să fie mai mulți de 15. în primele două ore cam așa a și stat treaba, doar că după puțin timp se făcuseră aproape 50 și nu știam cum pula mea. țin minte că mă întreba lumea: “bă fane, poate să vină și X?” și eu “X? da, nu-i nicio problemă”. după memoria mea asta s-a întâmplat doar de câteva ori. nu-i nimic coae, doar mi casa es tu casa.
fără să-mi dau seama m-am trezit în casă cu oameni pe care nu-i văzusem niciodată, în sufragerie urla muzica, bucătăria era supra-aglomerată și în fiecare cameră erau minim 5 oameni. erau maldăre de adidași pe holul de la intrare. am reușit să număr aproape 30 de perechi, fără cele de pe hol și cei care erau încălțați. la început am fost un pic panicat, dar apoi totul a fost chill. fiecare persoană care mai venea aducea băutură, iar de asta nu prea am dus lipsă. l-au rulat pe micul john în camera mea de cam 20 sau 23 de ori. mi-au rupt chiar și coperta de la manualul de română ca să facă filtre. jigodiile. fiindcă n-aveam cum să-i bag pe toți în bucătărie ca să fumeze, i-am trimis în baie. au intrat cam 6 oameni, dar n-au deschis geamul. l-au ars pe lil’ john de vreo 6 ori. după ce și-au făcut treaba, era mai mult fum decât întro limuzină hummer plină de niggări jamaicani. am intrat cu mâna ridicată ca să deschid geamul ș-am înfipt-o direct în ochi unei persoane care stătea în cadă. da, în cadă. unii erau beți, alții erau sparți și restul se distrau de mama focului. trebuia să mai vină un prieten și nu știa exact blocul, dar cică se auzea muzica din taxi și a ginit imediat vizuina.
m-am dus la ușa de la intrare ca să vorbesc cu cineva și stăteam cu spatele lipit de ea. deodată se deschide și se aude o voce de femeie bătrână: “dănuț, ce-i cu găgălăgia asta, că se aude până sus?!”. neah, nimic important, așa că dau cu fundul în ea și o închid. în nici 10 secunde se deschide din nou și un bătător de covoare începe să fluture prin spatele meu, iar vocea aceea se aude din nou: “ce-i aici? ce-i faceți omului în casă? vaaai! toți, afară!” nimeni nu era panicat. ies afară și vorbesc cu persoana respectivă care de fapt era vecina de vis a vis, o calmez, o mint că vorbesc cu ei ca să nu mai facă gălăgie și pleacă. intru înapoi în casă și vine cineva la mine și-mi spune: “fane, vezi că e o mașină de poliție în fața blocului!”. stăteau 4 gabori frumoȘ în mașină și se uitau direct la geamurile apartamentului meu (stau la parter), iar din spate mai apare încă una. din spatele meu vine și mă cineva pe umăr, după care îmi zice: “fane, vezi că veni poliția!”, “da, știu, o văd pe geam”, “nu bă, la geamu’ de la dormitorul mare”. fug până în ultima cameră, mă uit pe geam și afară mai era o dubă de la jandarmie cu vreo 3 jandarmi frumoȘ care se uitau la noi. băga-mi-aș pula, deja sunară babacii la poliție. la nici 1 minut intră vecina de alături peste noi în casă și îi evacuează pe toți cu un bătător de covoare, chiar mai bine decât ar fi făcut-o garda. abia au reușit să deschidă ușa din cauza mormanului de încălțăminte care era la intrare și peste tot lumea striga: “bă, dă-mi și mie telefonul!”, “dă-mi și mie geaca”, “băga-mi-aș pula, unde sunt țigările mele?”. am alergat pe fast-forward prin toată casa și am reușit în timp record să adun aproape toate sticlele de băutură, foițele și restul gunoaielor, doar ca să las casa lună în caz că vrea garda să-mi facă o vizită personal. da, știu că era degeaba, dar eu niciodată nu primesc oameni la mine în casă fără să fie curat. cât timp migrrația tibetană încă avansa pe ușă, casa scării și afară, strigau de la ușă: “bă, hai pe strada X, număru’ Y că mergem la Z că-i singur acasă”, “fane să vi la Z că-i singur acasă” etc. era o mare de oameni în fața blocului și toți vecinii ieșiseră pe geam ca să admire elefanții și fanfara. când a văzut garda că s-a evacuat incinta, s-au tirat, deci am scăpat la mustață. spre norocul meu s-au mai întors câteva fete și m-au ajutat să fac curat. pupz lor, încă o dată. în fine, am plecat altundeva în seara aia. când m-am întors, am reușit să termin de spălat vasele, de aspirat, de aerisit, astfel încât mama să nu bănuiască nimic. chiar așa a fost, nu prea am lăsat urme, cel puțin așa am crezut.
a doua zi, când s-au întors ai mei acasă, îl aud pe tata de la intrare:

-mă, dar câți au fost la tine în casă că parcă s-au șters 100 de oameni pe preșul ăsta?
-câțiva, de ce?
-păi sunt bucăți din el aruncate pe casa scării.
-:| … nu știu, l-au râcâit cânii cu labele, poate …
-l-au râcâit pe dracu’ câinii …

și apoi mama:

-hmm, sunt mult mai multe pahare spălate decât am lăsat eu.
-aaa, păi au fost câțiva oameni și i-am servit cu ceva de băut, de aia …

următoare zi a mai găsit chiștoace și foițe pe sub canapele și am mărit numărul, de la câțiva, la 12-15. aproape toți vecinii de pe scară au fost de acord să nu-i zică nimic lu’ mama, că cică: “deh, sunt și ei copii”. mă și întrebau babele: “mamă, dar cum au încăput atâția la tine în casă?”.
o lună mai târziu nu știu cum peleu a aflat tocmai bunică-mea, care i-a zis lu mama, care la rândul ei a întrebat cele mai jegose babe de pe scară ce s-a întâmplat și i-au zis tot, javrele.

-mă, zi-mi sincer acum, ce a fost de fapt aici cât timp am fost noi plecați?
-ți-am mai zis, am chemat câțiva oameni, am stat câteva ore ș-am plecat în oras?
-câți anume?
-10-15.
-câțiva? sigur? că doamna Pulea de la etajul doi a numărat vreo 30 în fața blocului, iar doamna Sulea de la etajul unu a numărat peste 40?
-au și numărat?
-cum?
-nimic, sunt proaste.
-mi-e și frică să te mai las singur. ce naiba s-a întâmplat în casa mea?
-nimic, stai calmă, că ai văzut că e totul în regulă aici.

sub presiunea dovezilor incriminatoare, vecina de alături (care pentru mine e ca o a doua bunică), a fost nevoită să zică ce s-a întâmplat de fapt, cu mici modificări ca să scap mai ușor. le auzeam din cameră cum discutau și calculam cât mai am de trăit. în câteva minute au început să râdă. ă? da, mama a înețeles că am dat chef și nu s-a terminat prea bine. spre surpinderea mea nu m-a certat cam deloc, deci am scăpat ușor.

data viitoare o să am grijă să nu mai afle toți că sunt singur acasă. fmm.

p.s: da, știu că prima dată am zis 30 februarie, dar sincer am vrut să zic ianuarie. oricum nu s-a prins multă lume că februarie n-are decât 28 de zile. 30 februarie …

Popularity: 10% [?]

yo sunt fan Looney Tunes până la moarte și cam despre asta o să fie următorul post.
apropo, momentele pe care le aștept din copilărie:

Bugs Bunny era cel mai bagabont din tot neamul de personaje de la Looney Tunes. dacă arăt asta unui copil mic n-o să mai privească desenele cu aceeași ochi. eu chiar credeam că dacă bag degetele pe țeava puștii n-o să fac decât s-o înfund atât de tare încât glonțul să explodeze pe țeavă și tot praful de pușcă ars să sară pe fața celui care ține arma. vise de copil tâmpit. se pișă Elmer Fudd pe iepuroi până la urmă, chiar dacă e prin intermediul Family Guy, măcar o face.

Coyote nu l-a mâncat pe Road Runner (Beep-beep) decât atunci când Seth McFarlen s-a gândit să dea o mână de ajutor (din nou) seriei animate și să introducă într-o producție de-a lui, viziunea sa de sfârșit a poveștii cu coiotul ghinonist și pasărea rapidă și enervantă. când eram mic mă ofticam la fiecare episod că Road Runner scăpa neprăjit. ce peleu, nu era corect. pasăre rapidă ca pasăre rapidă, dar cât aripile mă-sii mai continua așa?

Beaky Buzzard e cel mai tâmpit personaj de la Looney Tunes, jur. încă mă mai cac pe mine de râs la faz cu “ooo no no no”. am găsit-o chiar și pe youtube, cu vreo 180,000 de vizualizări, deci nu sunt singurul care o apreciază.

cele mai tari personaje de la looney tunes sunt mai bătrâne chiar și decât bunicile voastre. Beaky Buzzard spre exemplu e făcut pe la începutul anilor ‘40. ok, hai să zicem contemporane cu bunicile voastre. oricât de vechi ar fi, rămân la fel de amuzante. nu, chiar nu e un post infantil. chiar dacă pe Cartoon Network se repetau și la nesimțire aceleași episoade, era de fiecare dată o plăcere să le revezi. nu poți compara kitchurile alea de Ben 10 și restul celor asemănătoare cu Tom & Jerry sau Scooby Doo. diferența e de la cer la pământ, mai preics pe fundul Gropii Marianelor.

Hannah Montana o să ajungă o narcomancă, iar Jonas Brothers se vor despărți atunci când unul dintre ei va anunța oficial că e gay.

Popularity: 5% [?]

ajung acasă pe 7 cărări + 2 alei și nimeresc yala fără să mai fac cerculețe în jurul ei cu vârful cheii. mă descalț fără prea mult zgomot și mă arunc în pat zdruncinând masa care e lipită de el. cade un tablou, telefonul și vaza cu flori articiale. ce? nimic. cum dracu’ am un cercel pus invers? cum dracu’ am zgârieturi pe mâna dreaptă? cum dracu’ îmi amintesc că mă duceam cu camera la gât și întrebam oamenii dacă vor poze de la 25haș? nu mai contează. măcar reușesc să-mi dau pododoabele jos fără să mi se umfle lobii, iar. dar ei cine erau? nu contează, ne-am împrietenit și ne vom saluta de acum încolo. bodyguardul era fratemeleu. și barmanița era fratemeleu. nu mai pot ține ochii deschiși, dar încă văd cum vibrează telefonul pe podea. dar cum dracu’ cade rețeaua fix când ai nevoie să suni x persoane? orangeu pizdii. alo, cine e? pula mea … da, sunt acasă … nu, sunt pe podea, că-mi vine să să borăsc când stau în pat … da, am rău de înălțimi … bine, vorbim mâine … pa-pa. dar cine era? hmm, număr de cosmote. mă piș pe el de orange că și el se pișă pe mine pentru câteva ore. nu-mi place apa plată și aia de la robinet nu curge. ah, ba curge, și e de culoarea căcatului, căca-m-aș în ea. când sunt beat servesc pe toată lumea cu țigări. tre’ să-mi notez în palmă să nu mai fac asta că s3ptember în stare de ebrietate ține cont de ce-i trasmite cel treaz. votcă cu suc de mere și cola cu whisky, za best. se scrie votcă, nu vodcă, analfabeților. verificați dexul dacă nu mă credeți. mă făcui de o brichetă cu led alb, iehehehe.
mă culc și mă trezesc doar 8 ore mai târziu. nu mă doare capul și nici nu mi-e greață. eu nu le combin aiurea ca să înfund wc-urile cu mâncarea gătită de mama ce a trecut prin procese chimice ca să ajungă în starea aia puturoasă. nu-i înțeleg pe ăia care se duc să borască la wc și dau pe lângă closet sau în coșul de gunoi. în fine.

azi e frumos, nu prea frig, încingem un baschet mic, de revergorare. dar nu merge, că soarele face figuri și mai fuge după nori. întâi martie, au. am 25 de fete în clasă, plus restul. o să fiu mai selectiv anul ăsta, că n-are rost să dau la toate. sunt unele pe care nu le mai suport, dar asta înseamnă că trebuie să le dau și lor mărțișoare? ciu-ciu, salut.
se găsesc toate proastele fane: bucătărie, otv și bârfe să-și dea cu presupusul în privința unor subiecte care le depășesc. da, știu că-i un subiect deja mult prea rumegat, dar nu suport credulii care nu sunt în stare să facă diferența dintre cunoștinețele uneia care își cunoaște mai bine oalele și grila de programe tv decât copiii și o persoană care s-a informat și poate aduce dovezi. cu toată tevatura asta pe care o face mass-media pe general, frecvent apar pe internet (și nu numai) zeci și zeci de păreri pur și simplu retardate scrise de toți și toate agramatele cu internet de la rds și gură mai mare decât creierul.
nu credeți și cercetați în amănunt. așa a stat treaba și cu drogurile legale, gripa porcină, LHC-ul, 2012, gripa aviară etc. n-au murit pe capete așa-zișii copii dependenți de droguri legale, nu s-a produs nicio pandemie înfricoșătoare din cauza gripei porcine sau aviare, nu s-a format nicio gaură neagră care să absoarbă pământul și cel mai probabil o să intrăm în 2013 fără nicio problemă de ordin mondial. presa vă dă pajiști verzi și voi le rumegați ca niște bovine nesătule și ascultătoare ce sunteți.

nu îmi mai place să scriu posturi plictisitoare pe un singur subiect când pot să concentrez câteva într-unul singur. e mai ușor așa. cam la fiecare sfârșit de săptămână o să-și mai facă apariția câte un shitz/shietz nou. eu cel puțin așa sper, fiindcă frecvența depinde de chef sau inspirație.

Popularity: 6% [?]

de când am pus mâna pe un psp nemodat și aveam chef să vad un film sau serial pe el, am găst pe Pirate Bay sezonul 1 de la serialul Chuck. l-am transferat pe el și cam 7 ore nu l-am mai lăsat din mână. mi-a plăcut, m-a captivat, m-a ținut în suspans. nu prea înghit eu filmele sau serialele legate de spioni, American Idiots Center, agenții secrete, conspirații, caca pupu tralala, dar am făcut o excepție.

n-am chef să copiez de pe alte siteuri descrieri și să le combin, așa că o să încerc să vă zic eu pe mare cam despre ce e vorba în serial. deeeci, îl avem pe Chuck (Zachary Levi), un depanator de calculatore de cam 26-27 dintr-un orășel Californian a cărui viață se schimbă odată ce primește un mail cu o serie de imagini, mail trimis de către un vechi prieten de-al său din facultate ce ajunsese spion CIA. imaginile recepționate de Chuck conțineau de fapt o grămadă de planuri și informații strict secrete care îi pătrund în creier cam … involuntar, amintinduși-le sub formă de flashback-uri, în cazul nostru atunci când vedea ceva comun cu vreo informație de la el din cap. aceste informații fuseseră înainte stocate în memoria unui computer denumit INTERSECT, ce aparținea de NSA și CIA, computer în care ambele agenții își adăugau informații despre operațiunile în desfășurare pentru ca acesta să facă legături între ele și să le folosească în scopul rezolvării lor. acest computer este distrus de către “prietenul din facultate” al lui Chuck, dar nu înainte ca acesta să salveze toate informațiile și să i le trimită amicului său. de ce? o agenție rivală ce avea foarte mulți membri infilitrați destul de adânc în structura CIA-ului, și anume FULCRUM, dorea să pună mâna pe aceste informații prin orice mijloace posibile. ca urmare, CIA și NSA își trimit cei mai capabili oameni ca să-l protejeze, adică John Casey (Adam Baldwin) și Sarah Walker (Yvonne Strahovsky). Casey e genul patriotului “bat și fut ca mașina de cusut” fără prea multe regrete și cu o pasiune nebună pentru arme, misiuni sinucigașe și Ronald Reagan. Sarah e tipul spioanei blonde și secsi care a avut parte de atât de multă acțiune încât mai vrea și puțină dragoste, având o relație ceva mai ciudată alături de Chuck, slujba nepermițându-le afecțiunea reciprocă pe care tot doresc să și-o împartă.
suficient. pentru mai mult, vă invit să-l vizionați. promit că o să vă placă.

ca să vă întărât și mai mult, promo-ul serialului mai jos:

Popularity: 8% [?]

să-mi las părul lung? să-mi fac și dreaduri? ce imagine macabră. să-mi mai dau un pierce în barbă? dar încă unul sau doi în urechea stângă? cam prea multe găuri, totuși. mai vedem, timpul trece, tehnologiile avansează și mofturile se tot schimbă. nu văd rostul pierceurilor în: pulă, pizdă sau scrot. avantaje n-aveți, că frumos n-arată și nici nu mai căpătați vreo satisfacție. să nu vorbim de dezavantaje.

se mai fac angajări pentru elevii de 16 ani? vara asta o să fie lungă, iar de dimineața până seara cam plictisitoare. o să am nevoie de ceva cu care să-mi ocup timpul în intervalul ăla și să fac ș-un ban pe care să-l cheltui apoi seara. n-are rost să mai strâng bani dacă la scurt timp după mă înfing în ei și îi cheltui pe lucruri și mai nefolositoare. așa, cu cât mai devreme, cu atât mai puține regrete. dacă tot ești o fire mai strângătoare, atunci adună în timpul anului ca să spargi tot vara. e cel mai bine așa, recomand. eu chiar vorbesc serios.

cum pula mea facem să ne lăsăm de fumat? nu poți să te lași atunci când peste jumate din prietenii tăi fumează și mai ești și servit cu țigări. de ce îți oferă toți țigări atunci când vrei să te lași? și de ce se dă Kent Blue la bucată la magazinul din spatele blocului atunci când vrei să te lași? universul ăsta e își bate pula de noi exact când încercăm și noi să devenim mai serioși cu privire la sănătatea noastră.

bun de ascultat când te scot toți din pepeni: Gentleman – Superior

Popularity: 1% [?]

ca și fratele costin, într-un fel sunt și eu de părere că ar fi mai bună o sărbătoare mondială dedicată celebrului brand decât unui sfânt de care nimănui nu-i pasă, dar în alt fel …

2shae și-a expus părerea, acum e și rândul meu, dat fiind că blogul îmi aparține. păi, nu pot zice că o detest sau alte chestii asemănătoare, dar și-a pierdut “spiritul” de altă dată. acum o văd doar ca pe o altă sărbătoare comercială, precum Crăciunul sau Paștele. cum totul se învârte în jurul banilor, era de-a dreptul imposibil ca investitorii să nu se folosească de ea ca să-și mărească veniturile. ursuleți, inimioare, vibratoare, păpuși gonflabile, felicitări, căni, pernuțe, prezervative, puli pe post de bibelou, toate din diverse materiale și mărimi sunt obiectele necesare ca să facă din Valentine’s Day o altă mașină de făcut bani.

înainte îți arătai iubirea prin cadouri simbolice, dar acum trebuie neapărat să depășească 50 ron, să fie ambalate frumos și să arate bine. poate sunt puțin visător, dar încă mai cred că e un strop de iubire pură, gen “love is in the air” în legătură cu sărbătoarea asta. schimb de cadouri, ieșiri în oraș, multe limbi, cuvinte dulci, dedicații pompoase și multe poze.
naționaliștii sunt de părere că ar trebui să ne focalizăm mai mult pe Dragobete decât pe sărbătoarea asta împrumutată de la americani. corect, dar pe mine nu mă atrage Dragobetele la fel de mult pe cât o face Valentine’s Day. poate e numărul impresionat de persoane care se conformează, poate e atmosera, plm, nu mai contează acum.

anul ăsta stau pe tușă. într-un fel e bine, altfel e rău. nu erau chiar banii problema, ci responsabilitatea forțată de a fi poate prea … atent. nici prea bine nu mă simt, desigur, hormonii sunt problema. j’aime l’affection, mai ales din partea unei fete speciale. hai să nu ne căcăm pe noi, tuturor ne place asta, mai devreme sau mai târziu. simți că nu te urâște chiar toată lumea și că e cineva acolo care nu stă în nori, ci pe pământ, și căreia îi pasă de cum te simți, ce ai de gând să faci și în ce fel te vor afecta urmările.

bravo norocoșilor, succes ghioniștilor. aștept cu groază 1 și 8 martie. aideplm …
doar invidioșii sau frustrații zic Vallentine’s Day e doar o simplă modă, trend, chestie pe care tre’ s-o faci ca să fii cool, sincer. dacă stai să digeri subiectul cum trebuie o să vezi că treaba stă cu totul altfel.

de 2 ani mă chinui să pun melodia asta la momentul potrivit și uite că de data asta nu-l mai ratai. ascultare plăcută.

Popularity: 1% [?]

și eu gonesc ca Bitză dupa fericire, adică pizde, alcool, droguri și nemurire. dau și rime când sunt supărat 24/7. cum scap de viciul ăsta? e vreo cură? o să mor trist? bag pula în tripurile nocturne. ai chef să scrii, ai și inspirație, ai și energie, dar nu-ți vine să faci asta. sunt dobitoci? sunt retardați? ce le pasă? să-i doară în cot, e viața mea.
vreau o schimbare, dar nu știu ce schimbare. vreau bani, dar nu știu cum să-i fac. vreau fericire, dar nu știu de unde s-o fur. vreau o seară care să le combine pe toate trei, în unele și aceleași 8-10 ore în care produc satisfacere psihică creierului meu, prin discuții, râsete, fum, amintiri și voie bună.
merg detele acum pe tastatură ca niciodată. mi-ar trebui mai des, dar mai la început să-mi vină chef și ca să am posibilitatea să butoanele în două, și blogul la fel.
mi-am găst freestyleuri prin telefon, mai bine zis versuri date la întâmplare, cu puțină pauză, direct de unde simt cele mai multe lucruri nașpa. am preferat să le transfer în text deoarece înregistrările audio conțin și o grămadă de alte chestii care n-ar trebui să fie auzite de unii dintre voi. cine vrea să arunce un ochi peste ele să mi le ceară pe mess. nu promit că o să le dau la toți.
l-am luat și pe 2shae cu mine fiindcă e prea leneș ca să aibă un blog, dar prea potrivit ca să nu scrie pe unul. o arde fără pauză după virgulă, suprarealist și ocazional în engleză. el scrie când îmi e mie lene sau n-am ce spune. e o schimbare bine-venită. ar fi frumos să mai fie cineva care să mai scrie, dar nu prea-mi vine o persoană acum în minte. de preferat e o fată, ca să existe și un fel de echilibru, dar mă mai gândesc și în privința asta.
sunt atât de confuz încât nu mai dau de chestii care să mă enerveze și pe baza cărora să fac articole pe blog, ca odinioară. am ajuns să mă mulțumesc cu bilețele de genul ăsta, fără noimă sau frecvență. toată ziua stau pe facebook, pe siteuri de știință & istorie, artă, mă uit la filme și mănânc napolitane, după care ies la o bere. e destul de plictisitor, chiar obositor. aceeași rutină în fiecare zi. știu că nu vă interesează chiar deloc, dar simt eu că-i nevoie să vă povestesc, iar voi să mă ascultați forțat.
abia aștept să înceapă școala. zilele sunt prea monotone, iar scoala mă scoate forțat din amorțeală. la începutul fiecare semestru era mai bine, poate pentru că puteai să chiulești mai bine, nu era așa de greu și aveai colegi noi. mai râzi pe ascuns în bancă, mai chiulești la o oră de căcat printr-o clasă unde nu vine nimeni, mai întârzii la oră că n-ai chef de ea cu scuza că a fost coadă la magazin ș.a.m.d.
e o perioadă în viața fiecărui om când … nu mai are nimic de spus. simt că trece, că se duce. o să fiu mai activ pe blog, lucru pe care normal n-ar trebui să-l spun fiindcă aici scriu de câte ori simt eu că am ceva de zis. deci …
abia aștept să se facă mai cald, să mai stau pe afară. n-am mai văzut lumina soarelui pentru mai mult de o oră de cam doi ani. mai avem nevoie și de iarbăăăă, din parc. am chef de plimbări, pe jos sau cu bicicleta. alți amatori? terapie în grup. stăm pe o bancă, vorbim de cele mai necesare chesiti, depănăm amintirii, prezentăm planuri de viitor, facem bâză pe seama lor, ne mai descărăm verbal de lucrurile care ne apasă.
pula mea, adolescența te roade rău. te face să crezi că problemele tale trebuie să fie ale tuturor. toți trebuie să știe, să-și dea cu părerea, să te consoleze, să te aprobe. și ce probleme, dintre cele mai banale. o să realizăm când ne schimbăm buletinul cât de penibilă e perioada asta.

pfoa, ce repede trece timpul când te simți bine. sâmbătă dimineața, devorând jumate de kil de napolitane, plictisindu-mi cititorii cu articole ce prezintă aceleași vechi și în exces mestecate subiecte.

Popularity: 3% [?]

mi se părea de-a dreptul împotriva naturii să nu cadă tocmai joia.
“Accesul persoanelor sub 18 ani este interzis” ? păi așa își pierd juma’ de public.
deah, vin, `piș pe ei de bani. paradox, să am bani și să nu mă lase să intru.

p.s: Soho e fostul Zebrano.

Popularity: 4% [?]

sus, cât mai sus, fără măsură, fără control, fără regrete. trebuie să atingem Nirvana, să facem cunoștință cu Dumnezeu, să bem un ceai cu Budha, să fumăm la narghilea cu Alah, să ne plimbăm în jurul soarelui cu Ra, să ne rupem capu’ cu Dionision, să luăm lecții de la Apollo, să-l întrebăm pe Amun exact de unde am venit, să dăm sprinturi pe nori cu Nut ș-apoi să ne întoarcem printre muritori și să le povestim ce-am făcut și învățat de prin locurile pe unde am zburat. fraierii n-au posibilitatea asta, creștinii n-au posibilitatea asta, ignorații n-au posibilitatea asta, fricoșii n-au curajul ăsta. ține de imaginație și curiozitate, cantitate și atmosferă.
ne plac senzațiile angelice, ce pula mea. ori ești zeu, ori ești spart, una din două.

cunoscătorii știu de ce.

Popularity: 2% [?]