s3ptember dot net

și eu gonesc ca Bitză dupa fericire, adică pizde, alcool, droguri și nemurire. dau și rime când sunt supărat 24/7. cum scap de viciul ăsta? e vreo cură? o să mor trist? bag pula în tripurile nocturne. ai chef să scrii, ai și inspirație, ai și energie, dar nu-ți vine să faci asta. sunt dobitoci? sunt retardați? ce le pasă? să-i doară în cot, e viața mea.
vreau o schimbare, dar nu știu ce schimbare. vreau bani, dar nu știu cum să-i fac. vreau fericire, dar nu știu de unde s-o fur. vreau o seară care să le combine pe toate trei, în unele și aceleași 8-10 ore în care produc satisfacere psihică creierului meu, prin discuții, râsete, fum, amintiri și voie bună.
merg detele acum pe tastatură ca niciodată. mi-ar trebui mai des, dar mai la început să-mi vină chef și ca să am posibilitatea să butoanele în două, și blogul la fel.
mi-am găst freestyleuri prin telefon, mai bine zis versuri date la întâmplare, cu puțină pauză, direct de unde simt cele mai multe lucruri nașpa. am preferat să le transfer în text deoarece înregistrările audio conțin și o grămadă de alte chestii care n-ar trebui să fie auzite de unii dintre voi. cine vrea să arunce un ochi peste ele să mi le ceară pe mess. nu promit că o să le dau la toți.
l-am luat și pe 2shae cu mine fiindcă e prea leneș ca să aibă un blog, dar prea potrivit ca să nu scrie pe unul. o arde fără pauză după virgulă, suprarealist și ocazional în engleză. el scrie când îmi e mie lene sau n-am ce spune. e o schimbare bine-venită. ar fi frumos să mai fie cineva care să mai scrie, dar nu prea-mi vine o persoană acum în minte. de preferat e o fată, ca să existe și un fel de echilibru, dar mă mai gândesc și în privința asta.
sunt atât de confuz încât nu mai dau de chestii care să mă enerveze și pe baza cărora să fac articole pe blog, ca odinioară. am ajuns să mă mulțumesc cu bilețele de genul ăsta, fără noimă sau frecvență. toată ziua stau pe facebook, pe siteuri de știință & istorie, artă, mă uit la filme și mănânc napolitane, după care ies la o bere. e destul de plictisitor, chiar obositor. aceeași rutină în fiecare zi. știu că nu vă interesează chiar deloc, dar simt eu că-i nevoie să vă povestesc, iar voi să mă ascultați forțat.
abia aștept să înceapă școala. zilele sunt prea monotone, iar scoala mă scoate forțat din amorțeală. la începutul fiecare semestru era mai bine, poate pentru că puteai să chiulești mai bine, nu era așa de greu și aveai colegi noi. mai râzi pe ascuns în bancă, mai chiulești la o oră de căcat printr-o clasă unde nu vine nimeni, mai întârzii la oră că n-ai chef de ea cu scuza că a fost coadă la magazin ș.a.m.d.
e o perioadă în viața fiecărui om când … nu mai are nimic de spus. simt că trece, că se duce. o să fiu mai activ pe blog, lucru pe care normal n-ar trebui să-l spun fiindcă aici scriu de câte ori simt eu că am ceva de zis. deci …
abia aștept să se facă mai cald, să mai stau pe afară. n-am mai văzut lumina soarelui pentru mai mult de o oră de cam doi ani. mai avem nevoie și de iarbăăăă, din parc. am chef de plimbări, pe jos sau cu bicicleta. alți amatori? terapie în grup. stăm pe o bancă, vorbim de cele mai necesare chesiti, depănăm amintirii, prezentăm planuri de viitor, facem bâză pe seama lor, ne mai descărăm verbal de lucrurile care ne apasă.
pula mea, adolescența te roade rău. te face să crezi că problemele tale trebuie să fie ale tuturor. toți trebuie să știe, să-și dea cu părerea, să te consoleze, să te aprobe. și ce probleme, dintre cele mai banale. o să realizăm când ne schimbăm buletinul cât de penibilă e perioada asta.

pfoa, ce repede trece timpul când te simți bine. sâmbătă dimineața, devorând jumate de kil de napolitane, plictisindu-mi cititorii cu articole ce prezintă aceleași vechi și în exces mestecate subiecte.

Popularity: 4% [?]