Pentru unii din voi titlul nu reprezinta decat o simpla intrebare, pentru altii un vers dintr-o melodie a celor de la Pink Floyd. Trebuie sa admit, ca si eu eram la inceput inconstient de potentialul estetic, distructiv sau revolutionar al muzicii celor de la Pink Floyd. “Pink Floyd’s The Wall” este un film inimaginabil, in care acordul dintre muzica si suportul vizual atinge uneori perfectiunea. Este un film psihologic, daca intelegem prin psihologie un demers largit, atot-cuprinzator, predominanta fiind pentru ea acea calatorie a sufletului intalnita adesea in imagini de-a lungul vietii. Cea mai potrivita metoda este reprezentata de metaforele mortii, ale nebuniei si ale sexualitatii, fiind pilonii imagistici pe care este construit filmul. Din punct de vedere strict psihanalitic, figura devoratoare a mamei este cea distructiva, piesa “Mother” fiind una de referinta in acest film cu versuri precum:
“Mama’s gonna check out all your girlfriends for you.
Mama won’t let anyone dirty get through.
Mama’s gonna wait up until you get in.
Mama will always find out where you’ve been.
Mama’s gonna keep baby healthy and clean….”
Nebunia personajului principal, starul rock Pink , este inserata in tesatura organica a “Zidului” propriu zis, tocmai pentru a cunoaste si a invata mai multe despre faramitarea si dezintegrarea progresiva a sufletului uman.
Moartea iese la iveala in scenariu prin punerea in scena razboiului sau prin interconditionarea ei cu sexualitatea. Referitor la sexualitate, aici avem scena dintre cele 2 flori care fac sex, pana in punctul in care una dintre ele se transforma intr-un dragon care o omoara pe cealalta asemeni ritualului unor calugarite, in care in timpul imperecherii, femela mananca masculul.
Totusi, filmul nu agreseaza prin violenta banalizata prin repetare, scenele care iti taie respiratia fiind secondate de melodii nostalgice care contureaza cu atat mai bine personajele.
Din punctul meu de vedere, scena de referitna principala a filmului este cea introdusa de piesa “Comfortably Numb”. Personajul principal este scos de sub incidenta penala, cu alte cuvinte, este trimis intr-un ospiciu in loc de o cladire pentru reeducare. Din punct de vedere al psihicului, aceasta imagine echivaleaza unei regresiuni, dar din punct de vedere imagistic, internarea echivaleaza unei puneri in mormant. Regresia vine ca o continuare a scenei in care Pink isi rade sprancenele si parul de pe piept, pentru ca apoi sa devasteze toata casa, scena ce culmineaza cu aruncarea TV-ului pe geam. Ce trebuie sa intelegem din aruncarea TV-ului pe geam este ca el nu reprezinta altceva decat un drog mediu, angajand o receptivitate si o pasivitate iesita din comun.
Astfel, “Comfortably Numb” vine ca o metafora a nebuniei estetice. Bineinteles, anestezia totala este cea comfortabila, dar daca analizam indeaproape, observam ca majoritatea personajelor filmului traiesc in anestezie: mama copilului apare intr-o scena redusa la anestezia macabra a somnului dormind intr-un plan oniric alaturi de un cadavru, profesorul refulat are un comportament de marioneta, chiar si sobolanul pe care copilul si-l doreste ca animal de casa este catatonic.
Pentru a incheia, acest merita vazut nu doar pentru calitatea sa psihedelica ce combina muzica cu imagistica, poezia cu meditatia filozofica. El este mai mult de atat: este un produs cultural, o vedere focalizata asupra individului ce avertizeaza asupra deprecierii relatiilor interumane, asupra esecului oricarei pedagogii (we don’t need no education).
daca cele amintite mai sus nu v-au trezit interesul fata de film, atunci sper ca scena cu “Comfortably numb” sa o faca
watch?v=YQWszrZHBPI
Popularity: 4% [?]
Lasa un Comentariu