s3ptember dot net

radeti de mine ca sunt diferit, eu rad de voi ca sunteti toti la fel

Articol scris de: s3ptember
să le cadă un ghiveci în cap pe stradă tuturor celor care pun nick-uri și adrese de email la bâză atunci când lasă comentarii pe bloguri. nimic nu e mai enervant decât un poponar sau o pizdă proastă care te jignește din umbră.

aici nu e vorba de “nu-i bagă în seamă” sau “dă-i în morții lor”, ci de faptul că puteți jigni atât de rău pe cineva prin comentariul ăla, încât anonimatul vostru întârâtă și mai mult victima. dacă arunci cu căcat și fugi, riști să ți-o iei mai grav.

de-a lungul timpului m-au amenințat destul de multe persoane importante și misterioase al căror orgoliu se pare că l-am rănit într-un fel sau altul pe care nu l-am aflat nici până azi. le-am pierdut numărul, cauza sau esența. până acum trebuia să rămân fără dinți în gură, să vină țiganii peste mine de vreo câteva ori, să vină și interlopii peste mine de și mai multe ori, să-mi iau bătaie pe stradă de la “Tu știi bă cine sunt eu?”, să mă prindă la școală și să-mi dea bucata, să mă taie, să mă fută în cur și să-mi aprindă o țigară cu un pistol-brichetă.
nu, nu sunt tare în gură, iar în “scandaluri” mi-e aproape imposibil să mă implic sau chiar să provoc. așa e gena mea, de pacifiști hateri. degeaba mă tot criticați cu “ai o gură mare” că eu nu prea jignesc niciodată o persoană (sau mai multe) specifică pe blog, ci o întreagă categorie sau clasă socială; poate pe la început când eram copil mai tâmpit, dar mi-a trecut. cine se simte îmi lasă comentarii anonime în care încearcă să se pișe pe mine. ce fac în legătură cu asta? varianta morală de la: le selectez, le scot pe foi la imprimantă, apoi mă duc cu ele la wc. mda, multe a mai înghițit closetul ăla.
când o să pricepeți și voi o dată pentru totdeauna că amențările virtuale nu au niciun sens? dacă-mi lași un comentariu anonim pe blog în care mă critici cu scopul de a mă face să plâng, (pentru mine cel puțin) nu are același farmec ca și cum mi-ai zice în față în față. în cel mai rău caz, o să mă enervezi ș-o să mai fac posturi de genul ăsta.
marș, dispari, jet, spânzură-te cu firul de la mouse, bagă limba la cooler, ia laptopul cu tine în cadă, bagă-ți cablul de la net pe gât, mușcă din tastatură, bagă capu în monitor și înfige-ți un ciob în jugulară, dar numai lasă-mă în pula mea în pace cu comentariile de genul. de acum înainte, orice comentariu anonim, șmecher dă pă net, gen, o să dispară. e blogul meu și fac ce vrea tricepsu’ meu cu el, și dacă zic că nu suport obsedații de internet cu chef de harță, înseamnă că nu-i suport și nu-i las să-și manifeste testosternul obținut din labă aici. de asta există forumurile. marș acolo.

acum aștept urările de bine; anonime desigur. pussies. cum vă suportați, bă?

Popularity: 8% [?]

-

11 comentarii

  1. Serginho on February 9, 2010 6:17 pm

    Asta era si scopul anonimilor… sa te enerveze, ceea ce au reusit… sincer nici nu merita sa faci un articol dedicat lor… nu merita nici acei kb pe scris… nici efortul, nici timpul pierdut.

  2. ovisebdan on February 10, 2010 4:46 pm

    ba smechere, cand te prind iti tai jugulara si ma joc cu ea in fata ta, capisci? daca ma superi te si bat

  3. Danny on February 10, 2010 7:26 pm

    Doar ştii bine că oricine poate fi şmecher de la tastatură.
    Deobicei sunt invidioşi şi nu acceptă adevărul şi altceva nu ştiu decât să folosească un limbaj vulgar şi chestia e că, comentează fără să gândească şi tot îi faci de râs.
    Măcar de ar avea curaj să spună cine sunt şi de unde..
    După faza cea mai dură.. ” bă tu ştii cine sunt eu? ” şi bagă altele că vin că nu ştiu ce..

    Eu unul nu le dau aprobare la comentarii îmi stric liniştea degeaba. ;) Dă-i în sărăcie..

  4. alleks on February 14, 2010 1:24 pm

    E bine că acum te cunosc. Data viitoare, dacă oi fi treaz, fii atent că ne certăm!!11oneone

    În altă ordine de idei, băjeţii menţionaţi în articol sunt ceva mai frustraţi decât un blogger de rând. Şi eu am primit ameninţări, nu doar pe blog, ci chiar şi pe forum. Până acum, n-a comentat nimeni în realitate.

  5. s3ptember on February 14, 2010 2:15 pm

    k!!!!11oneoneone

    apropo, era si afaith cu tine?

  6. alleks on February 14, 2010 2:57 pm

    da, printre alţii

  7. s3ptember on February 14, 2010 3:03 pm

    pai cine mai era?

  8. alleks on February 14, 2010 5:23 pm

    nimeni din online. ziceam că nu eram doar noi 2

  9. s3ptember on February 14, 2010 5:35 pm

    banuiam, dar credeam ca am ratat pe cineva. m-am intalnit si cu cristi de la empty.ro

  10. Mihai on March 5, 2010 2:32 pm

    Auzi…dar tu duci cumva lipsa de atentie sau nu-mi dau eu seama?

  11. s3ptember on March 5, 2010 7:23 pm

    nu-ti dai seama.

    auzi…dar tu ajungi la concluzii deampulea tot timpul sau doar cand n-ai ce face?

Lasa un Comentariu