nu mai pot, nu-i mai suport, vreau să moară pe rând. aș vrea să dea toți colțul în circumstanțe rușinoase. ei vor prea mult și noi n-o să le dăm nimic. ce-i fute pe ei grija cum ne distrăm noi? dacă tot vor să ne ajute, mai bine s-o facă în privat. totul ar decurge mult mai lin doar dacă nu s-ar da sfoară-n țară pentru ca apoi lumea să ne arate cu degetul, să ne caracterizeze prost și să ne certăm cu părinții mult și bine pe o chestiune absolut patetică. îi doare-n cur că vin adulți sau alți elevi ca să-mi bată colegii, dar le pasă ce face X la 1 noaptea pe bancă și cine-s amicii lui. să-și colecteze liniștiți șpăgile de la bacalaureat și totul o să se termine cu bine.
cândva eram cel mai cuminte copil. acuma părinții unor prieteni nu-și mai lasă copiii să umble cu mine. cică îi influentez prost, în unele privințe. eu ca eu, dar tu că i-ai băgat în cap atâta căcat timp de 16 ani? cum te simți? ne putem compara? nu cred.
au prada pe masă și nu vor s-o savureze. au ochi de vultur, dar nu-i folosesc. au nenumărate surse de informare, dar nu le răsfoiesc. au tot ce le trebuie, dar nu vor să afle că-i adevărat. aici intervine prostia omenească, la fel de nemărginită ca Universul, precum zicea fratele Einstein. n-o să devină dependent, n-o să ajungă un ratat, n-o să vândă tot din casă, n-o să moară! n-o să pățească nimic și nici n-o să mai aibă nevoie dacă n-o să-ți mai pui tu de atâtea ori în valoare calitățile de psiholog cu experiență obținută din știri, Revista Felicia și teleonovele. se numește teribilism, e tipic vârstei și o să tot facă asta până se plictisește sau o să se ardă, nu rău, dar îndeajuns încât să-l sperie. nu știți cum să priviți sau cum să tratați problema. vă bate la modul umilitor și nu faceți decât s-o agravați. câteodată e bine să lași problemele să se rezolve de la sine. acum de ce nu?
nu comentați aiurea. șterg ce vrea micul s3ptember și ce mi se pare mie arogant și lipsit de noimă.
Popularity: 1% [?]

Lasa un Comentariu