știm cu toții încă de când eram mici că singurul motiv pentru care-l așteptam erau cadourile. din fașă am fost pe interes, că altfel nu supraviețuiam până acum. nașterea mântuitorului? ce e aia? cu toții deveneam creștini devotați în perioada asta, că poate-poate Iisus era pe mână cu Moș Crăciun și mai umfla lista de cadouri, dar în interior aveam suflete de atei adevărați. totul era un plan bine alcătuit, până când am aflat că totul e doar o festă și ne simțeam într-un fel ca-n Matrix. game over.
Deschide ușa de Crăciun ca să-l primești pe Iisus în Casă! – eu nu vreau, îl las încuiat pe dinafară, să înghețe. ce pula mea e cribu meu? adăpost de animale? da, o să ard în iad, măcar acolo e mai cald pe toată perioada anului decât e la mine în casă de crăciun; cei care stau la bloc, la parter și sub ei se află beciul știu despre ce vorbesc, îngheață căcatu’ în tine cu tot cu colon.
bradul de crăciun, altă cretinitate. dacă Iisus și mă-sa au fost adăpostiți de crengile stufoase și sănătoase ale unui brad, asta înseamnă că trebuie să vă bateți joc de el în halul ăla? adică în pula mea, Green Peace se implică unde nu trebuie. defrișați păduri întregi că să-i puneți o grămadă de drăcii care oricum arată de căcat, iar după două săptămâni îl aruncați la gunoi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. cam crud, totuși. teoretic, după voi, bradul de crăciun e un pițiponc desâvârșit. “o brad frumos!” e colinda pentru care îmi pun căștile în urechi și mă culc cu perna pe cap, înfășurat de trei ori în pătură. colindele sunt așa și așa, dar ăia care îți apar la ușă sunt infernali. e și mai grav dacă apare preotul cu cățeii lui, că pe ăla nu poți să-l refuzi, mă rog, părinții tăi, că eu pot, sunt mai șmecher. îi zic că sunt martor al lui iehova și se tirează în 3 secunde cu o privire scârbită.
în concluzie, crăciunul începe ca o conspirație pe care o deslușești când îl prinzi pe tactu’ în acțiune, și continuă să rămână o risipă de bani sau o mină de aur. n-are rost să vă urez un crăciun fericit deoarece știți și voi că oricum n-ajută la nimic și nici nu-l zic din adâncul inimii mele de semi-hater.
personajul de crăciun ce mi-a marcat copilăria, adolescența, viața:
ăsta pare totuși mai credibil, doar îi simți iubirea direct din interiorul tău.
Popularity: 12% [?]







sa vezi ce frig e la casa
Prea fain articolul! Cica: pai eu le spun ca sunt martor a lui iehova si se tireaza in 3 secunde :))
*o sa adaug blogul in rss feedul meu
Stau la bloc la parter…
Pe popa nu l`am primit, am intrat in casa si i`am inchis usa in fata, face : “Intra in casa si nici nu deschide.”. Sa`ti moara ma-ta?!
mr hankeeey:))
crede-ma ca si la etaju 4 e la fel de frig:-j
Iti urez sarbatori fericite!
Craciun fericit si tie!
M-am saturat sa vad cum crestini, ateii, si toti cati or mai fi pe pamant ca se cearta pe teme religioase!!!!…ba retarzilor oare nu fumam toti acelas kkt? oare nu bem toti din aceeasi sticla de bere/vin/ce om bea noi?? E craciun( ial ca pa un festival daca vrei) si acum se zice CRACIUN FERICIT
“E craciun( ial ca pa un festival daca vrei) si acum se zice CRACIUN FERICIT”
precum atunci cand intrebi “ce faci?”. de ce trebuie sa zici asta? si de ce toata lumea zice asta? pt ca asa se zice si nu e festival.
+ mesajele de Craciun . sunt cele mai paguboase si fara de folos. la ce ma ajuta ca primesc 135 de mesaje “foaie verde loboda, azi s-a nascut hristos !” sau ca trimit ? vine si o factura kilometrica pe care tot eu o platesc, deci nu primesc niciun folos de pe urma lor . eu, una, nu mai trimit mesaje de sarbatori; ori cu , ori fara al meu, tot aia va e, sa fim seriosi.
aseara m-au colindat cred ca de 10x grupuri de tigani. am avut ghinion ca le-am deschis unora , mi-au cantat , mai sa intre peste mine in casa, apoi m-au luat cu fraza “la anu’ si la multi ani , sa ne dati si noua bani! ” 10 mii a fost de ajuns. dupa, s-au perindat prin fata portii grupuri-grupuri.
macar mai profiti de mos in perioada asta
tare prostii oamenii care au inventat craciunul cu obiceiurile lui nu? l-)
Crăciun fericit!
Sincer va spun sunt atatea cacaturi care ne mananca viata si Craciunul te mai face sa mai uiti de acele cacaturi cotidiene. Dar voi sunteti copii care va dati Kull si sunteti $m3N@rY daca ziceti ca urati Craciunul chit ca toti in sinea voastra sunteti altfel . ASA CA VA ZIC CRACIUN FERICIT !!!
Si tie dane Craciun fericit
eu sunt singurul ca nu suporta craciunul, de fapt. ma rog, mersi, la fel …
discordia multumesc pt o oarecare parere a ta despre modalitatea mea de ai impaca pe toti… se pare ca nu merge
dar tot craciun fericit va zic( chia daca a expirat cu 1d)
Condolentate baiatule, esti mort demult. nu stiu cu ce rost traiesti printre atatea lucruri care nu-ti plac… mai scrie si despre lucrurile care iti plac, doar despre lucrurile care iti plac si te fac sa te simti bine. sa vedem cat de stufoase pot sa fie posturile in comparatie cu frustrarile, ipocrizia si meschinismul relatat zi de zi.
P.S. Sper ca te-ai simti groaznic de Craciun! Cu alte cuvinte “fericit”.
scriind despre lucrurile care ma enerveaza ma ajut, eu, pe mine insumi, sa le ocolesc mai usor. lucruri bune se intampla destule, dar prefer sa nu ma laud. mort? poate. de craciun? pai am baut, mancat si fumat mocca in ajun, prima zi, a doua zi + bonus ziua de nume. cred ca a fost groaznic printre atatia cunoscuti. revenind la “frustratul ce uraste craciunul” … nu-l urasc, doar nu-l inghit asa ca voi. primeste mai multa atentie de cat ar trebui, stii de ce? pentru ca de craciun toata lumea se gandeste la ce o sa primeasca, nu ca s-a revazut cu ruda aia dupa un an (sau mai multi) si ca ar trebui sa mai discute. urasc craciunul modern, ma pis pe el, vreau sa moara in chinuri groaznice, si nici ideea cu nasterea lui Iisus nu-mi surade prea mult. la mine craciun inseamna cateva zile in care uiti de griji, conflicte etc. si socializezi mai mult decat in celelalte. da, e un fel de combinatie cu Ziua Recunostintei, dar zapada si bradul din sufragerie care seamana cu o curva fara gusturi il fac sa ramana la denumirea de “craciun”.
decat sa ne mai certam, nu preferi tu mai bine sa ma uiti? adica, in plm, e mai bine pt amandoi. nu ma inghiti, nu te inghiti, nu ne cunoastem, deci salut.
wow si cand o sa observi ca singura vina pt toate parerile gresite ale celorlalti esti chiar tu. invatza sa exprimi ce trebuie cand scri. La asta ma refeream defapt in cele doua commenturi.
Si da, toata lumea are impresia ca daca scrie sau vbeste despre ce il nemultumeste trece mai usor peste(am practicat si eu asta mai demult..) ,insa, defapt te afunzi mai mult si gasesti mai multe probleme si nemultumiri:))
As prefera sa te vad laudandu-te cu lucrurile bune.
Si nu te mai “oftica” (virgula) cand cineva te ataca… pt ceea ce ai scris chiar tu.
Daca aprobi ca esti ipocrit nu de absolva de faptul ca esti. Toti suntem, dar conteaza cat de mult incercam sa nu fim.
Si daca impresia pe care mi-o lasi dupa ce iti citesc blogu nu este una buna… nu inseamna ca am ceva personal cu tine… dar am capacitatea de a observa… si dreptul de a imi exprima opinia, la fel cum o faci si tu chiar daca mie nu imi place CUM scri, la fel cu nici tie nu-ti plac comentariile mele.
Toate opiniile astea urate care ti se adreseaza ar fi trebuit sa iti dea de gandit un pic…
Problema dupa mine, nu este, ca nu-ti place ideea “moderna” de Craciun, campaniile free hugs in halu in care au ajuns, si multe altele, ci modul in care iti exprimi parerile. Iar daca tie iti place modul in care esti “acceptat” esti liber sa nu te schimbi.
Nu imi raspunde la comment, in speranta ca “ne-am facut intzelesi”. poti sa il stergi sa faci ce vrei esti liber. Salut!
desi nu ar fi trebuit sa ma rezum decat la un singur post scriu: Word Flo